Zi de zi, prin natura meseriei mele, intru în contact cu multe femei, iar principala problemă a multora dintre ele, este relaţia de cuplu defectuoasă în care se află.
Vârstele lor diferă. Culoarea ochilor sau trăsăturile diferă. Clasa socială din care fac parte diferă. Şi cu toate astea, aud parcă acelaşi scenariu, aceeaşi poveste, universal valabilă.
Un EL absent, indiferent, incapabil de iubire şi o EA, care plânge, suferă, suspină, îndură, speră, aşteaptă…
Este incredibil cum toate aceste femei au parcă aceeaşi situaţie, aceeaşi poveste de viaţă. Deşi diferite, deşi nu se cunosc între ele, le “leagă” aceeaşi suferinţă. Suferinţa pentru un bărbat lângă care se încăpăţânează să stea, sperând şi visând la un mâine mai bun, deşi ziua de ieri şi clipa prezentă le face să urle de durere.
Aceste femei minunate, sunt femeile care iubesc prea mult.
Sunt femei care-şi iubesc partenerii mai mult decât se iubesc pe ele.
Sunt femei pline de calităţi, cu suflete şi chipuri frumoase, dar care uită de ele, de nevoile şi dorinţele lor, şi în loc să se valorizeze şi să se preţuiască aşa cum ar trebui, se abandonează total, trăind doar pentru un anume “el”. Un “el” care nu face altceva decât să le ignore, să le facă să sufere prin răceala, egoismul şi indiferenţa lui.
Este absolut uimitor cum aceste femei sunt fiinţe atât de sensibile şi arată atâta compasiune şi înţelegere faţă de suferinţele şi problemele altor femei, dar rămân imune la propria suferinţă şi la propriile lacrimi.
Zi de zi, luni, poate chiar ani, oferă iubire în speranţa disperată că alesul lor se va schimba în cele din urmă. În speranţa că în sfârşit suferinţa lor se va termina şi fericirea va poposi şi pe la casele lor.
Nu au deloc aşteptări de la sine, în ceea ce priveşte vieţile lor, fericirea lor, liniştea şi pacea din sufletele lor, în schimb, au toate aşteptările din lume de la partener. Îşi pun în el toate aşteptările, speranţele, visurile, iar ele nu fac altceva, decât să fie “oarbe” şi imune la tot ce trăiesc şi observă, amăgindu-se zi de zi la un mâine mai bun, oferit pe tavă de acelaşi partener total responsabil de fericirea lor.
Aceste femei se mint zi de zi, trăiesc doar cu speranţa, se autoiluzionează că poate într-un viitor nu prea îndepărtat, vor fi şi ele fericite, că “minunea” se va întâmpla, şi domnul ales, se va transforma din broscoiul cel urât şi plin de bube, de azi, în prinţul din poveste, de mâine.
Este mult mai uşor să se amăgească decât să privească adevărul în faţă.
E mai uşor să creadă că vor reuşi să-i schimbe, să-i facă să vadă şi ei acelaşi adevăr ca al lor, decât să recunoască realitatea dureroasă în care se află, decât să-şi recunoască propriile slăbiciuni, frici, dependenţe.
Femeile intră inconştient în acest gen de relaţii, fiind influenţate de modelul parental avut în copilărie, partenerul “ales”, fiind de cele mai multe ori, copia la indigo a tatălui lor. Atracţia către aceeaşi tipologie a partenerului, asemănătoare cu a tatălui, vine din dorinţa inconştientă de a salva relaţia nefericită pe care au văzut-o în copilărie, în casa în care au crescut. Având un tată imatur emoţional, li se va impregna în mintea lor inconştientă că asta este normalitatea, acesta devenind modelul de bărbat pentru ele. Vor cauta toată viaţa, fără să-şi dea seama, acelaşi gen de bărbat ca şi tatăl lor, iar în relaţia cu el, vor încerca să reauşească ceea ce poate mama lor n-a reuşit, şi anume să-l schimbe şi să facă relaţia funcţională.
Vor deveni salvatoare pentru relaţia lor, neştiind de fapt, că asta le va face victime sigure.
Tot acest efort nu este decât o pierdere de timp şi un consum emoţional imens. Relaţia cu un astfel de partener nu va fi niciodată compatibilă şi fericită.
Nu spun că oameni nu se pot schimba. Dimpotrivă.
Coachingul crede în potenţialul nemărginit al fiecăruia dintre noi.
Asta face coachingul. Transformă oameni. În cel mai bun mod cu putinţă.
Numai că NIMENI nu se schimbă cu forţa.
Terapia nu se face cu forţa.
Nici un bărbat de pe planetă nu se va schimba decăt atunci când va dori, când va conştientiza SINGUR că este spre binele său.
Dacă partenerul tău are neajunsuri pe care nu eşti dispusă să le accepţi, mai bine renunţă,decât să te lupţi cu morile de vânt.
Iar pentru tine ar trebui să faci ceea ce te ajută cu adevărat. Să începi să te cunoşti, să te descoperi, să stii ce-ţi doreşti cu adevărat, care-ţi sunt valorile, credinţele limitative, ce anume ai de îmbunătăţit, de schimbat, de resemnificat, pentru a ajunge ca fericirea nu numai să ţi-o doreşti ci să o şi trăieşti.
Iar dacă simţi că ai nevoie de ajutorul meu, sunt aici pentru a te acompania, către cea mai bună variantă a ta.
Cu drag, Bianca Pescaru life & business coach
Vino şi tu alături de noi în Comunitatea femeilor care se iubesc, o comunitate de femei inteligente, cu suflet frumos, pasionate de evoluţie şi dezvoltare personală. https://www.facebook.com/groups/841758652669169