Emoţiile vorbesc
Emoţiile joacă un rol foarte important în viaţa fiecăruia dintre noi.
Dacă am şti cum să le gestionăm, am putea scăpa de multe din neplăcerile care ne afectează zi de zi.
Ne trăm viaţa într-un ritm alert, pe repede înainte şi mulţi dintre noi nu avem timp, sau mai bine spus nu suntem obişnuiţi să reflectăm la ce simţim în diferite situaţii, de ce simţim un anumit lucru, la ce se întâmplă cu noi.
De cum sună alarma dis de dimineată, sărim din pat şi intrăm într-o cursă contracronometru, printre îndatoriri, responsabilităţi, obligaţii, proiecte, termene limită.
Tot ceea ce facem, facem pe fugă, stresaţi, cu ochii pe ceas, mereu sub presiunea nemiloasă a timpului.
Chiar şi pe drumul spre casă nu ne oprim din această cursă, mintea nostră “lucrează” la ce avem de cumpărat, pregătit, rezolvat în cadrul familiei noastre.
Intrăm pe uşa casei, într-un alt job, la fel de solicitant, în rolul de mame, soţii, gospodine.
Avem prea puţin timp, aceasta este problema tuturor, şi ne permitem cu greu “extravaganţa” de a ne asculta propriul suflet sau sufletele celor din jurul nostru.
Suntem supuse zi de zi la presiune, la multe responsabilităţi, acumulăm tot felul de frustrări şi emoţii, fără să le dăm atenţia cuvenită, fără să fim învăţate să ne ascultăm interiorul nostru, emoţiile şi stările prin care trecem, le ignorăm, le ascundem, le blocăm, le interiorizăm.
Din păcate mulţi dintre noi nu avem o educaţie în acest sens, de a ne recunoaşte stările, emoţiile, de a le identifica corect, de a fi conectaţi la interiorul nostru, la ce şi când simţim, de a identifica ce anume a declanşat şi cum putem face pentru a gestiona cât mai înţelept aceste stări.
Făcând asta mult timp, aceste blocaje devin automatisme, iar când realizăm existenţa lor este de multe ori prea târziu.
Ne simţim copleşite, blocate, avem situaţii conflictuale cu cei din jur, relaţia de cuplu este serios afectată sau chiar distrusă, avem sentimentul că nimeni nu ne înţelege, iar sănatatea e pierdută.
Un mod de gândire sănătos presupune o bună înţelegere a emoţiilor şi comportamentelor proprii, dar şi a emoţiilor şi comportamentelor celorlalţi.
Conştientizarea modului în care ne percepem pe noi şi pe cei din jur, ne ajută să ne adaptăm mai bine la situaţii neprevăzute, să avem o relaţie mai bună cu propria persoană dar şi cu ceilalţi şi să ne bucurăm mai mult de viaţa noastră.
Acest workshop oferă posibilitatea celor interesaţi să înţeleagă ce se întâmplă cu ei la nivel emoţional, să-şi identifice corect emoţiile proprii dar şi pe cele ale oamenilor din jur, să înveţe să le controleze şi să le gestioneze într-un mod cât mai inteligent.
La finalul cursului vei şti:
-ce este inteligenţa emoţională
-să identifici şi să exprimi propriile emoţii
-relaţia dintre gândire, emoţii şi comportamente
-cât este de importantă inteligenţa emoţională
-cum ne influenţează inteligenţa emoţională viaţa, relaţiile, starea financiară dar şi sănătatea
-cum ne putem dezvolta inteligenţa emoţională
-cum pot fi gestionate emoţiile pozitive dar şi cele negative
-cum ieşim din blocajele emoţionale.
Pentru că suntem fiinţe umane înzestrate cu emoţii, emoţiile sunt portiţa prin care noi percepem realitatea vieţii noastre.
La tine cum stau lucrurile?
Eşti conectată cu emoţiile tale?
Dar la cele ale oamenilor din jurul tău?
Le recunoşti şi înţelegi uşor?
Ştii să le manageriezi inteligent sau te laşi copleşită de ele?
Gândeşti şi reacţionezi ca un adult când eşti într-o stare emoţională puternică sau instinctiv, fără prea mult discernământ , haotic şi chiar agresiv?
Ai vrea să-ţi îmbunătăţeşti inteligenţa emoţională?
Cercetările arată că succesul nostru în viaţă şi la locul de muncă, depinde în proporţie de 80% de inteligenţa emoţională şi doar în proporţie de 20% de intelect.
Un răspuns nu vine fără o întrebare.
TU CÂT DE MULTĂ INTELIGENŢĂ EMOŢIONALĂ AI ARĂTAT ASTĂZI ?
Dacă doreşti să îmbunătăţeşti situaţia te aştept la workshop.
Vor fi 4 ore de workshop interactiv, cu multe exerciţii practice, totul intr-o atmosferă caldă şi prietenoasă.
Cine sunt eu?
Sunt Bianca, femeie, mamă, soţie, fiică, soră.
Sunt master coach, trainer, absolventă a diverse programe de dezvoltare personală, membru fondator al Master Trainer Institute, sunt Om ca şi Tine, care iubeşte frumosul, Oamenii, tot ceea ce ţine de cunoaşterea fiinţei umane şi care şi-a descoperit menirea, aceea de a-i îndruma şi pe alţii să-şi pună întrebări, să caute şi să găsească răspunsuri, vis a vis de interiorul lor.
Investiţia ta este de 150 ron şi DA este o investiţie, în propria persoană, o investiţie care îşi va arăta roadele, imediat şi pe tot parcursul vieţii tale.
De asemenea, toate participantele vor primi CADOU din partea mea, cu mult drag, pentru luna femeilor, o şedinţă de coaching 1:1, skype sau telefonic.
Având în vedere că este un workshop interactiv, cu multă practică, numărul de locuri este limitat.
Pentru detalii suplimentare şi rezervări locuri, ne auzim la 0744908161.
“IATĂ CARE E TAINA MEA:
LIMPEDE NU VEZI DECÂT CU INIMA.
OCHII NU POT SĂ PĂTRUNDĂ ÎN TAINA LUCRURILOR”.
Antoine de Saint Exupery
Testimoniale
Astăzi a fost despre emoții și cu emoții. Felicitări verișoară dragă pentru acest workshop! Ai reușit să scoți la iveală și să atingi acele părți sensibile ale sufletului nostru.
O întâlnire emoționantă și plăcută. Mulțumim pentru lecțiile pe care ni le dai cu maxim profesionalism, dar și cu căldură sufletească.
Cel mai tare workshop de dezvoltare personala. Locul potrivit unde te poti autocunoaste, te poti dezvolta social si emotional. Multumim Bianca!
Multumim Bianca pentru un seminar extraordinar!
Emotiile ne-au unit mereu, insa astazi am constientizat acest lucru! Bianca, esti minunata! Astazi am aratat mai mult decat am spus intr-o viata!
Emoțiile ne-au unit mereu, însă astăzi am conștientizat acest lucru! Bianca, ești minunată! Astăzi am arătat mai mult decât am spus într-o viață!
O temă care mi-a mers din plin la suflet, abordată într-o manieră emoționantă. Aștept cu nerăbdare următoarea temă. Mulțumesc, Bianca!
Multumesc Bianca pt emotiile traite impreuna astazi, m-au facut sa ma descopar mai bine, m-au incarcat de energie pozitiva, astept cu nerabdare noi experiente. Felicitari!
Un workshop interactiv, cu emotii si despre emotii, plin de constientizari, empatie si prietenie! Felicitari, Bianca Pescaru!