Atunci când ai o idee, o opinie, diferită de cea a celorlalţi din jur, când esti diferită, simţi diferit, mănânci, te îmbraci sau iubeşti diferit, vei fi atacată şi judecată de cei de lângă tine, de gura lumii slobodă.

Este o realitate a vieţii noastre şi trebuie să o luăm ca atare.

Oamenii judecă pentru că le este mai uşor să vadă paiul din ochii celorlalţi, decât bârna din ochiul lor.

Se uită la alţii pentru că se cred superiori sau pentru că este mai comod să-şi nege propriile probleme, suferinţe, frustrări.

Le este teamă de schimbare, de nou, de ceva diferit, pentru că le este greu să iasă din cutiuţa lor, care reprezintă zona lor de confort.

Nu are rost să vă pierdeţi timpul şi energia, apărându-vă ideile, dând explicaţii celorlalţi, justificându-vă mai mult decât este cazul. Oricât v-aţi dori, este o misiune dificilă şi de multe ori împotriva morilor de vânt. Şi asta datorită faptului că fiecare om are propriile valori şi credinţe în funcţie de care percepe realitatea, dar şi datorită faptului că cei din jur văd doar exteriorul, doar ceea ce lăsăm noi să se vadă.

Nimeni în afară de tine, nu ştie ce simţi, ce vrei, ce-ţi doreşti, ce ai nevoie. DOAR TU ŞI NUMAI TU.

Multor oameni le merge gura aiurea pentru că nu ştiu cum e realitatea ta, nu ştiu provocările şi obstacolele tale, lupta ce o dai. Privesc doar suprafaţa lucrurilor şi de aceea fac judecăţi superficiale.

Ca să ai propriile păreri, opinii solide şi un caracter puternic, ca să nu te mai laşi influenţată şi manipulată de cei din jur, TREBUIE SĂ ŞTII CINE EŞTI ȘI CE VREI.

Asta presupune timp şi muncă cu tine, autocunoaştere , dezvoltare personală, procese şi multe conştientizări.

Este şocant pentru mine şi mi se pare dureros, ca oameni ajunşi la 30, 40, 50 ani, să nu ştie mai nimic despre ei înşişi, despre interiorul şi sufletul lor, despre nevoile şi visurile lor.

Din păcate asta este societatea în care trăim, totul este despre exterior, despre unghii, gene, make-up, mâncare, bautură, fashion, bârfă, cancanuri, dat cu părerea, şi foarte puţin, sau aproape deloc despre noi înşine şi sufletele noastre. Pănă şi formula de salut, când întâlnim un cunoscut este “ce faci” şi nu “cum eşti”? Iar raspunsul este despre ce am făcut şi nu despre cum ne simţim, ce ne dorim.

Nu te mai lăsa intimidată de cei din jurul tău şi nu le mai permite să te facă să te îndoieşti de tine.

Urmează-ţi calea ta, ascultă-ţi sufletul şi intuiţia ta, şi detaşează-te de părerile nocive ale celor din anturajul tău.

Farmecul vieţii este de a face alegeri, de a experimenta, de a trăi în conformitate cu propriile păreri, dorinţe, nevoi.

Focusează-te pe tine, pe proiectele tale, pe viaţa şi viitorul tău.

Iar dacă simţi că ai nevoie de ajutorul meu, sunt aici pentru a te acompania, către cea mai bună variantă a ta.

Cu drag,

Bianca Pescaru  life & business coach

Vino şi tu alături de noi, în Comunitatea femeilor care se iubesc, o comunitate de femei inteligente, cu suflet frumos, pasionate de evoluţie şi dezvoltare personală. https://www.facebook.com/groups/841758652669169/