“Dacă îţi doreşti să întâlneşti pe cineva care să repare situaţiile neplăcute din viaţa ta, care să îţi aducă bucurie în ciuda a tot ceea ce spune sau crede restul lumii, uită-te în oglindă şi rosteşte acest cuvânt magic: “Bună”. Richard Bach, Îndrumar pentru Mesia

Iubirea începe cu iubirea de sine.

Degeaba aşteptăm prinţul pe cal alb, degeaba ne cautăm jumătatea. Noi trebuie să fim întregi, pline de iubire, apreciere, respect şi acceptare faţă de propria persoană, pentru ca apoi, să fim capabile să formăm relaţii stabile, mature şi împlinite.

Ca să fim împlinite şi fericite într-o relaţie, trebuie ca mai întîi să fim împlinite şi fericite noi cu noi. Partenerul nostru este oglinda noastră.

Eşti dependentă de un partener? Asta vei primi.

Ai aşteptări vis a vis de fericirea şi împlinirea ta numai de la el?

Asta arată că nu eşti o persoană matură emoţional, adică nu gândeşti şi nu te comporţi ca un adult, iar opusul adultului este copilul, care are nevoie de un părinte…deci nu te mira că partenerul tău nu te respectă, te persecută, te controlează, te cicăleşte, la fel ca un părinte normativ.

Când te vei cunoaşte cu adevărat, te vei iubi, respecta şi accepta, îţi vei descoperi adevărata ta valoare. Şi abia apoi, vei fi pregătită să-ţi găseşti un partener care să aducă plusvaloare în viaţa ta, care să te iubească şi să te facă fericită aşa cum meriţi.

Cu drag, Bianca Pescaru  life & business coach

Vino şi tu alături de noi în Comunitatea femeilor care se iubesc, o comunitate de femei inteligente, cu suflet frumos, pasionate de evoluţie şi dezvoltare personală.

https://www.facebook.com/groups/841758652669169/