CURĂŢENIA DIN NOI
Se apropie Sfintele Sărbători ale Paştelui. Fiecare dintre noi, în căminele noastre, suntem în toiul pregătirilor.
Facem curăţenie generală, în case, în curţi, în ogrăzi.
Oare cum ar fi ca în acest entuziasm general să facem curăţenie generală şi-n viaţa noastră?
Oare cum ar fi să ne ocupăm şi de interiorul nostru la fel de atenţi, cu dăruire şi conştiinciozitate , precum o facem cu exteriorul nostru?
Oare cum ar fi să ne oferim timp pentru a ne pune ordine în gânduri, emoţii, trăiri?
Oare cum ar fi să ne analizăm măcar acum, comportamentele, acţiunile şi relaţiile noastre?
Oare cum ar fi ca pe lângă curăţenia casei noastre să facem şi curat în mintea şi sufletul nostru? Pentru ca mai apoi lucrurile să fie clare, ordonate şi aliniate între ce gândim şi ce simţim?
Am învăţat în tot parcursul meu ca şi coach, că nu este de ajuns să ne dorim o viaţă mai bună, relaţii mai frumoase şi mai împlinite, joburi mai atractive.
Este necesar să facem curăţenie mai întâi în noi, în sufletele şi minţile noastre, să conştientizăm ce avem de “aruncat”, să ordonăm ce avem de ordonat, să ştergem praful, să aerisim, pentru ca să putem face loc NOULUI în vieţile noastre.
Cănd avem curat în mintea şi sufletul nostru, trăim în pace şi armonie în primul rând cu noi înşine pentru ca apoi să o facem şi cu ceilalţi.
Aşa cum nu putem şi nu ne place să trăim într-o casă murdară, unde este dezordine, plină de vechituri, de lucruri stricate şi nefolositoare, aşa cum aruncăm la propriu gunoiul din casa noastră, tot aşa ar trebui să ne obişnuim să facem periodic curat şi în noi, în mintea şi sufletele noastre.
Aşa cum mergem regulat la dentist pentru a avea grijă de dantura noastră, aşa cum mergem la medic pentru a avea grijă de sănătatea noastră fizică, tot aşa ar trebui să acordăm cel puţin aceeaşi atenţie sufletului şi minţii noastre.
Este foarte important să aruncăm o privire la fel de atentă şi-n interiorul nostru.
Aşa cum “vânăm” păienjenii, praful, petele, aşa cum spălăm şi curăţăm tot ce este nevoie la exterior, tot aşa ar trebui să aruncăm o privire la fel de atentă în interiorul nostru, la emoţiile şi nevoile noastre.
Aşa cum mizeria din casă n-o putem ascunde la nesfârşit sub covor, tot aşa bagajul emoţional şi comportamental negativ nu-l putem căra întreaga viaţă după noi, neluându-l în seamă şi nefăcând curat în ceea ce-l priveşte.
Ţine minte: EXTERIORUL NOSTRU ESTE REFLECTAT DE INTERIORUL NOSTRU.
ÎNTOTDEAUNA.
Exteriorul este oglinda a ce avem în interior.
Când ceva nu-ţi place în viaţa ta, fie că este un partener, job, relaţii, situaţie financiară, sănătate, etc, cu siguranţă este nevoie să cauţi ÎN TINE, să descoperi ce anume din TINE te-a adus în acea situaţie, ce anume din TINE trebuie schimbat, resemnificat, îmbunătăţit pentru a schimba şi îmbunătăţii situaţia şi la exterior.
Dacă vrei un partener mai bun, fă curat în viaţa ta, în relaţia ta actuală dar şi în cele din trecut. Este nevoie să înveţi ce ai de învăţat şi să “arunci” ceea ce nu te mai ajută.
Dacă vrei un job mai bun, gândeşte-te în amănunt cum să fie, fă-ţi un plan cum să ajungi la el şi cel mai important fă curat în starea ta actuală, în convingerile şi tiparele care te sabotează.
Dacă vrei să ai oameni cu suflet frumos alături de tine, devino tu acel om. Analizează ce din tine a atras oameni nepotriviţi în viaţa ta. Schimbă ce este de schimbat. Uită-te în jurul tău şi fă curat.
PUNE PUNCT: situaţiilor nerezolvate, cuvintelor nerostite, stagnării în situaţii care nu duc nicăieri, care te consumă pe interior şi care nu-ţi dau drumul să începi lucruri noi, etape noi, relaţii noi.
FII RESPONSABILĂ: aşa cum eşti o mamă şi o gospodină responsabilă care te ocupi cu sârguinţă de curaţat casa, de sortat şi aruncat, de împrospătat, tot aşa eşti RESPONSABILĂ de curăţenia din interiorul tău. Nu mai da vina pe ceilalţi pentru suferinţele şi neîmplinirile tale, înţelege că TU şi numai TU eşti unica responsabilă pentru a face ordine şi-n interiorul tău.
SCAPĂ DE BALASTUL NEGATIV: emoţii care nu te mai ajută, sentimente de jenă, de ruşine, teamă, învinovăţire, neîncredere, frustrări, stimă de sine joasă, convingeri disfuncţionale care te sabotează.
Întâmpină Sfintele Sărbători ale Paştelui nu numai cu căminul curat, împrospătat, nu numai cu masa îmbelşugată de bunătăţi, dar şi cu mintea şi sufletul curat.
Aşa cum în acestă perioadă ne simţim mai conectaţi şi mai aproape de divinitate, tot aşa ar trebui să învăţăm să ne conectăm şi cu noi înşine. Pentru că după legătura cu divinitatea, legătura cu noi înşine, este cea mai importantă legătură.
Aştept să-mi scrii şi să-mi spui cu ce anume te confrunţi şi ce anume îţi doreşti să îmbunătăţeşti.
Depinde doar de tine să devii cea mai bună varianta ta.
Cu drag,
Bianca Pescaru
life& business master coach
Vino şi tu alături de noi în Comunitatea femeilor care se iubesc, o comunitate de femei inteligente, cu suflet frumos, pasionate de evoluţie şi dezvoltare personală.