O bună parte din viaţa mea, am perceput orice situaţie neplăcută, orice neîmplinire, orice nereuşită, ca şi cum ar fi fost o tragedie, o lovitură vieţii, a sorţii.

Rămâneam blocată în suferinţă, în loc să caut SOLUŢII.

Dădeam vine pe cei din jur, în loc să-mi asum RESPONSABILITATEA.

Vorbeam despre, în loc să ACŢIONEZ.

Coachingul şi dezvoltarea personală m-au ajutat să realizez că orice situaţie neplăcută, frustrantă, dureroasă, ne este dată pentru a CONŞTIENTIZA ce trebuie să schimbăm în vieţile noastre, pentru a ne oglindi CE nu este bine din ceea ce facem, UNDE anume trebuie să lucrăm, pentru a fi fericiţi şi împliniţi.

Cu toţii trecem zi de zi prin diverse situaţii neplăcute, frustrante, dureroase.

Poate chiar în acest moment, aveţi probleme care vă preocupă, indiferent că sunt de natură financiară, de iubire, de familie, de sănatate sau din sfera jobului.

În loc să vă lăsaţi copleşite de ele, în loc să rămâneţi blocate în aceste situaţii, mai util ar fi să vă întrebaţi:

CUM AM AJUNS ÎN ACEASTĂ SITUAŢIE?

CE ANUME DIN COMPORTAMENTUL MEU M-A ADUS AICI?

CARE SUNT LECŢIILE CELE MAI DE PREŢ PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNVĂŢ?

CE ANUME TREBUIE SĂ FAC PENTRU A IEŞI DIN ACEASTĂ SITUAŢIE?

Cum ar fi să gândeşti că tot ce se întâmplă, chiar şi lucrurile mai puţin plăcute, apar în viaţa noastră pentru a învăţa nişte lecţii, pentru a evolua, pentru a deveni mai înţelepţi?

Viaţa nu este numai lapte si miere.

Viaţa nu este o experienţă liniară.

Viaţa este o călătorie cu bucurii dar şi cu tristeţi.

Câteodată avem reuşite, câteodată mai şi pierdem.

Câteodată râdem, câteodată plângem.

A fi OM înseamnă să râzi dar şi să plângi, să te bucuri dar şi să fii trist, să câştigi dar să şi pierzi.

Realitatea noastră este într-o continuă transformare.

Aşa cum natura se schimbă, anotimpurile se schimbă, tot aşa şi zilele noastre, ceea ce trăim şi simţim, este ciclic, este în schimbare.

Aşa cum uitându-ne pe geam, sunt zile cu soare, zile cu nori, zile ploioase sau cu viscol, tot aşa experienţele prin care trecem sunt diverse.

Aşa cum există comedii, filme romantice, drame şi suspans, tot aşa se întâmplă şi pe scena vieţii noastre.

Jucăm în filmul vieţii noastre unde actori şi regizori suntem chiar noi, iar genul filmului diferă de la o experienţă la alta.

O viaţă liniară te-ar plictisi.

Dacă ai mânca zi de zi felul tău favorit de mâncare, oricât de bun ar fi şi oricât de mult ţi-ar plăcea, nu te-ai plictisi?

Dacă ai sta la mare sau la munte toată ziua, indiferent cât de mult îţi place, nu te-ai plictisi?

Ăsta este şi farmecul vieţii. DIVERSITATEA experienţelor, sentimentelor, trăirilor, acţiunilor noastre.

Orice situaţie neplăcută ne scuteşte de alte suferinţe viitoare, deoarece ne face mai precauţi şi mai înţelepţi.

Ne învaţă CEVA, ne face mai puternici, ne ajută să vedem lucrurile dintr-o nouă perspectivă.

Ne ajută să gândim , să ne mobilizăm, să ne folosim toate resursele noastre pentru a acţiona, pentru a reuşi să depăşim cu bine această situaţie.

NE AJUTĂ SĂ NE CONŞTIENTIZĂM ADEVĂRATUL NOSTRU POTENŢIAL.

Iubeşte viaţa cu tot ce-ţi oferă ea şi învaţă cât se poate de mult din fiecare lecţie, din fiecare experienţă.

Greşelile, deciziile şi alegerile noastre fac parte din procesul nostru de învăţare şi evoluţie.

Este firesc să greşim, să nu ştim la un moment dat, anumite lucruri.

NIMENI NU ESTE PERFECT.

NIMENI NU ARE DREPTUL SĂ TE JUDECE.

NICI TU NU AR TREBUI SĂ O FACI.

Nu trebuie să te simţi vinovată. Nu te ajută cu nimic.

Dar să-ţi asumi RESPONSBILITATEA faptelor tale ESTE CEEA CE AR TREBUI SĂ FACI.

Cu fiecare faptă pe care ne-am ASUMAT-O am învăţat ceva şi am devenit mai maturi şi mai înţelepţi.

A da vina pe alţii, pe conjunctură, pe soartă sau pe orice altceva însemnă imaturitate emoţională.

Înseamnă că te comporţi ca o VICTIMĂ, care nu realizează că EŞTE DIRECT RESPONSABILĂ DE CEEA CE TRĂIEŞTE, DE CEEA CE SIMTE, DE CEEA CE I SE ÎNTÂMPLĂ.

Înseamnă că te comporţi ca un copil râzgâiat, care dă vina pe ceilalţi, în loc să realizezi că TU şi numai TU ai atras situaţia asta în viaţa ta.

SUMA ACŢIUNILOR / INACŢIUNILOR NOASTRE DIN TRECUT NE-A ADUS UNDE SUNTEM ASTĂZI.

A fi responsabilă înseamnă A GÂNDI ŞI A TE COMPORTA CA UN ADULT, care priveşte situaţia respectivă detaşat emoţional, “la rece”, observând întregul “tabloul”, CE, CUM şi CÂND a făcut sau nu a făcut, pentru că inacţiunea tot responsabilitatea noastră este.

Suntem responsabili: 

-pentru ce facem dar şi pentru ce nu facem 

-pentru ce spunem dar şi pentru ce nu spunem 

-pentru ce ştim dar şi pentru ce nu ştim 

-pentru ce conştientizăm dar şi pentru ce nu.

Tocmai de aceea ASUMAREA RESPONSABILITĂŢII este atât de importantă.

Când îţi asumi responsabilitatea poţi accepta ce s-a întâmplat şi vei fi recunoscătoare pentru că datorită acestei experienţe, ai ocazia să te trezeşti şi să evoluezi.

O vorbă românească spune “un şut în fund este un pas înainte”.

Gândeşte-te concret la o situaţie neplăcută cu care te confrunţi acum.

Ce vrea ea să-ţi arate?

Care-i lecţia cea mai de preţ pe care o poţi învăţa?

Dacă această problemă ar veni să te înveţe ceva, de unde ai incepe schimbarea?

Care ar fi primul pas pe care l-ai face?

Oare cum ar fi să priveşti această situaţie negativă ca pe o binecuvântare care te ajută să conştientizezi ce e de conştientizat, să înveţi ce este de învăţat?

Oare cum ar fi să vezi acest “şut în fund” ca pe ocazia de a ieşi din zona de confort, de a evolua şi de a-ţi schimba viaţa în bine?

CE LECŢIE TE ÎNVAŢĂ VIAŢA ÎN PREZENT?

Aştept să-mi scrii şi să-mi spui cu ce anume te confrunţi şi ce anume îţi doreşti să îmbunătăţeşti.

Depinde doar de tine să devii cea mai bună variantă a ta.

Cu drag,

Bianca Pescaru, master coach

Vino şi tu alături de noi în Comunitatea femeilor care se iubesc, o comunitate de femei inteligente, cu suflet frumos, pasionate de evoluţie şi dezvoltare personală.

www.facebook.com/groups/841758652669169/