TU ESTI CAMPION ?
“Succesul nu este un fruct care cade singur din pomul vieţii în palma omului”. Seneca
După cum bine ştiţi deja, Simona Halep a câştigat turneul de la Roland Garros.
Cu siguranţă suntem cu toţii fericiţi şi mândri pentru succesul ei.
Pe lângă sentimentul de profundă bucurie şi mândrie, nu cred că ar fi rău să conştientizăm anumite aspecte care ţin de succes, de rezultate în general, în vieţile noastre personale.
Mulţi dintre noi privesc aceste momente istorice , fiind fericiţi pentru succesul ei, pentru succesul nostru ca ţară, dar câţi dintre noi fac o analogie între succesul Simonei şi orice obiectiv pe care îl avem în viaţa noastră?
Câţi dintre noi, se lasă inspiraţi de un astfel de moment?
Câţi dintre noi conştientizează că succesul, reuşitele, o viaţă fericită, un job mai bun, mai bine plătit, o relaţie mai bună, liniştea şi împlinirea sufletească, armonia interioară dar şi cu ceilalţi, toate acestea nu ni le oferă cineva pe tavă ?
Orice vis am avea, orice obiectiv ne dorim, suntem conştienţi că aceste lucruri “nu cad din cer”?
Simona este o mare campioană şi merită toată aprecierea noastră.
Ca să ajungă aici, a muncit enorm, şi-a sacrificat copilăria, adolescenţa, se antrenează zi de zi, fie vară, fie iarnă, respectă un regim de viaţă ca la carte, aşa cum trebuie să o facă un mare campion, lucrează foarte mult cu interiorul său, cu emoţiile sale, cu mentalul său.
A făcut şi face zi de zi TOT ce este necesar, pentru a REUŞI.
Toţi vrem să reuşim.
Toţi avem visuri.
Toţi ne dorim să fim campioni, în vieţile noastre.
Dar ce facem concret pentru asta?
Iată câteva idei, care vă vor ajuta să conştientizaţi cum stau lucrurile în vieţile voastre şi unde ar fi de lucrat, de îmbunătăţit:
1) CA SĂ POŢI OBŢINE REZULTATE, TREBUIE SĂ-ŢI FIXEZI OBIECTIVE CONCRETE
Ca să poţi obţine un obiectiv, trebuie ca mai întâi, să-ţi fixezi acel obiectiv, să-l poţi numi concret, să-l poţi descrie, să-l poţi defini.
Acesta este primul pas important.
Dacă doreşti lucruri ambigui, neclare, nedefinite, deja ai o problemă.
Înseamnă că nu ştii concret CE ANUME ÎŢI DOREŞTI?
Cu cât obiectivul tău este stabilit mai concret, cu cât îl poţi defini şi detalia mai concret, cu atât vei şti mai clar CE VREI şi-ţi vai fi mai uşor să analizezi paşii de urmat, planul, de ce anume ai nevoie, ce implică, etc.
Închipuiţi-vă că vreţi să plecaţi la o plimbare, dar nu ştiţi ÎNCOTRO vreţi să mergeţi… puteţi pleca la drum (obiectiv) dacă nici măcar nu ştiţi încotro?
Ştiţi de ce anume aveţi nevoie dacă nu ştiţi DESTINAŢIA?
La fel stau lucrurile şi cu orice obiectiv pe care ni-l dorim….
2) SUCCESUL NU CADE DIN CER
Orice reuşită, oricât de mică sau de mare este, indiferent de domeniu, necesită MUNCĂ , DEDICAŢIE, PERSEVERENŢĂ., RENUNŢĂRI, PRIORITIZĂRI….
Dacă nu ne asumăm aceste lucruri, nu vom putea avea niciodată REZULTATE, VISURI ÎMPLINITE, OBIECTIVE REALIZATE.
Toţi ne dorim câte ceva.
Toţi VREM.
Ba mai mulţi bani, ba alt job mai bun, ba o relaţie frumoasă, ba mai multă sănătate, ba o comunicare mai bună cu cei din jur, ba mai mult respect din partea unora, ba mai multă încredere în sine, ba mai mult timp liber, ba nişte soţi mai altfel, ba copii mai respectuoşi, ba un corp mai fit…etc.
DAR CE FACEM CONCRET ÎN ACEST SENS?
Dacă DOAR ne dorim, fără să facem mai NIMIC CONCRET spre împlinirea a ceea ce ne dorim, putem aştepta mult şi bine.
NU O SĂ SE ÎNTÂMPLE NIMIC.
Ba mai mult, lucrurile în general se acutizează.
INACŢIUNEA ESTE INAMICUL NUMĂRUL UNU.
Fără acţiune, fără cărămida zilnică pe care trebuie să o adaugăm la construcţia dorinţelor nostre, nu se va schimba NIMIC.
Acesta este motivul pentru care mulţi rămân doar cu DORINŢA şi nu şi cu PUTINŢA.
Ca să poţi, trebuie să “pui osul la treabă”.
Dacă vrei ceva concret în viaţa ta, trebuie să înţelegi că asta presupune ACŢIUNE.
Oricât de mic ar fi obiectivul, tot de acţiune ai nevoie să-l poţi îndeplini.
Din păcate mulţi oameni, doar se vaită, doar îşi doresc, dar cam atât.
NU FAC NIMIC CONCRET.
Şi astfel trece viaţa pe lângă ei, tot dorind, tot aşteptând….
3) ORICE DRUM, ORICE DORINŢĂ, ORICE OBIECTIV, PRESUPUNE ŞI EŞECURI
Orice obiectiv ne alegem trebuie să fim conştienţi că apar şi eşecuri, încercări, lecţii de învăţat.
Viaţa nu este doar un drum lin, nu este doar despre reuşite.
Viaţa este şi despre reuşite dar şi despre eşecuri, şi despre zile însorite dar şi despre zile înnorate, şi despre zâmbet dar şi despre lacrimi.
Eşecurile, încercările, provocările fac şi ele parte din viaţă.
Ba mai mult, cele mai utile lecţii le învăţăm din eşecuri.
Încercările însemnă EVOLUŢIE.
Este o realitate pe care orice persoană MATURĂ ar trebui să o ştie, să o accepte şi să şi-o asume.
Cine se aşteaptă ca drumul său către orice obiectiv, să fie doar presărat cu floricele şi raze de soare, poate că ar trebui să mediteze asupra a ceea CE SPUNE ACEST LUCRU DESPRE EL?
Doar copiii mici se aşteaptă să câştige tot timpul, şi lecţia realităţii vieţii chiar şi ei o învaţă destul de repede.
Simona Halep este o campioană.
Este un exemplu de ambiţie, dedicaţie, stăpânire de sine, muncă, perseverenţă şi multe altele.
Oare cum ar fi să fie pentru noi nu doar un motiv de bucurie şi mândrie, ci şi un EXEMPLU pentru ca fiecare, în vieţile noastre, să introducem toate aceste calităţi ale ei, să-i urmăm exemplul, şi să ne alegem ca şi ea, OBIECTIVE MĂREŢE, să muncim mult pentru îndeplinirea lor, zi de zi, asumându-ne şi eşecurile, dar dorind enorm SĂ DEVENIM MAI BUNI, cu fiecare zi care trece?
OARE CUM AR FI SĂ FIM ŞI NOI, ASEMENI EI, CAMPIONI AI VIEŢII NOASTRE?
Oare cum ar fi să câştigăm şi noi nu turneul Roland Garros, dar un mare obiectiv împlinit?
Cu drag,
Bianca Pescaru-Life&Business Coach
Ps: Aştept să-mi scrieţi şi să-mi spuneţi la voi cum stau lucrurile şi ce anume faceţi concret din cele expuse mai sus.
Nu uita că din experienţa ta pot învăţa şi alţi oameni.